Diana
Buhaș
Membră a Biroului Național
Născută în 1973 la Oradea, unde trăiește și în prezent, Diana a absolvit Facultatea de Științe Economice a Universității Babeș Bolyai din Cluj- Napoca în 1997.
Diana are o experiență de peste 17 ani ca expert contabil și fiscal. Expertizele fiscale pe care le-a realizat de-a lungul timpului și în care contribuabilii au avut câștig de cauză au contribuit la limpezirea unor principii fiscale europene pentru decidenții politici. Din poziția actuală de membru al Consiliului Filialei Bihor a Corpului Experților Contabili, Diana este recunoscută ca unind membrii filialei în spiritul necesar pentru ca împreună să crească numărul și puterea vocilor care consolidează o comunicare adevărată între mediul de afaceri și guvernare.
Prima implicare în politică a fost ca membru USR, în Biroul Filialei Oradea, din iulie 2019 până în februarie 2020. Considerând că perseverența este esențială pentru modernizarea României, Diana s-a alăturat unui nou proiect politic. Ca parte din echipa CURAJ, Diana militează pentru ca politica să asigure un mediu atractiv și stabil pentru business, în condițiile în care până acum partidele au funcționat mereu fără altă viziune decât cea pur electorală.